Home » D:News » Fizicienii estimează că sunt 90% șanse ca civilizația umană să se prăbușească

Fizicienii estimează că sunt 90% șanse ca civilizația umană să se prăbușească

Fizicienii estimează că sunt 90% șanse ca civilizația umană să se prăbușească
Un studiu susține că tendințele actuale ale speciei noastre ne îndreaptă către un colaps ireversibil.
Publicat: 02.08.2020

Un studiu susține că tendințele actuale ale speciei noastre ne îndreaptă către un colaps ireversibil.

Sfârșitul lumii sau mai bine zis al civilizației umane este  o temă comună în literatura science-fiction, însă un studiu recent arată faptul că acesta ar putea fi mult mai aproape decât am crede.

Un studiu recent, care ia în calcul defrișarea pădurilor și modul în care consumăm resursele naturale, a ajuns la concuzia că ne îndreptăm către un „colaps ireversibil”. Cel mai „roz scenariu” al acestui studiu indică o probabilitate de 90% ca civilizația să se prăbușească,notează Futurism.

Sfârșitul pădurilor și al civilizației

Acest studiu a fost realizat de către cercetătorii de la Institutul Alan Turing din Regatul Unit și cei de la Universitatea Tarapacá, Chile și prezice faptul că defrișarea totală a pădurilor va avea loc în 100-200 de ani.

Oamenii de știință explică faptul că reducerea constantă a suprafețelor ocupate de păduri, creșterea populației globale, dar și a resurselor folosite de către generațiile viitoare reprezintă elementele unui dezastru aproape sigur pentru umanitate.

„În mod clar, este nerealist să ne imaginăm că societatea umană va începe să fie afectată de defrișări doar atunci când ultimul copac ar fi tăiat”, explică cercetătorii în acest studiu.

Pornind de la aceste detalii, cercetătorii au ajuns la concluzia că societatea așa cum o știm acum s-ar putea sfârși în 20-40 de ani și asta din cauza problemelor cauzate de către resursele limitate.

„Calculele arată că, menținând ritmul actual al creșterii populației și al consumului de resurse, în special al consumului forestier, ne-au mai rămas câteva decenii înainte de o prăbușire ireversibilă a civilizației noastre”, concluzionează studiul.

Studiul citat a fost publicat în Scientific Reports.

Citește și:

Creşterea populaţiei în următoarele decenii vine la pachet cu provocări uriaşe

Ne pierdem pădurile bătrâne. Cercetătorii au analizat ultimii 100 de ani de intervenție umană asupra copacilor lumii

România, locul în care sunt distruse ultimele păduri ale Europei – presa germană

Pădurile tropicale pierd masiv din capacitatea de stocare a dioxidului de carbon

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
O nouă formă genetică a bolii Alzheimer a fost identificată la persoanele cu un factor de risc comun
O nouă formă genetică a bolii Alzheimer a fost identificată la persoanele cu un factor de risc comun
Un strămoș al vacilor cântărea doar 450 de grame
Un strămoș al vacilor cântărea doar 450 de grame
Mark Hamill, actorul care și-a câștigat un loc etern în Universul Războiului Stelelor. „Este mai mult un basm decât un adevărat science-fiction”
Mark Hamill, actorul care și-a câștigat un loc etern în Universul Războiului Stelelor. „Este mai mult un basm decât ...
Cum este empatia socială influențată de infecții?
Cum este empatia socială influențată de infecții?
Discriminarea ar putea accelera îmbătrânirea, arată un studiu
Discriminarea ar putea accelera îmbătrânirea, arată un studiu
Rămășițele unei vaste așezări agricole veche de 7.000 de ani, găsite într-un „vid enorm” din Serbia
Rămășițele unei vaste așezări agricole veche de 7.000 de ani, găsite într-un „vid enorm” din Serbia
Oamenii de știință susțin că au găsit „busola” din creierul uman
Oamenii de știință susțin că au găsit „busola” din creierul uman
Warren Buffett, al 8-lea cel mai bogat om din lume. S-a lansat în afaceri cu gumă de mestecat, reviste și Coca-Cola
Warren Buffett, al 8-lea cel mai bogat om din lume. S-a lansat în afaceri cu gumă de mestecat, reviste și Coca-Cola
Marea Britanie a ieșit din recesiune cu cea mai rapidă creștere economică din ultimii ani
Marea Britanie a ieșit din recesiune cu cea mai rapidă creștere economică din ultimii ani
O femeie a fost prinsă dormind în compartimentul de bagaje de mână dintr-un avion
O femeie a fost prinsă dormind în compartimentul de bagaje de mână dintr-un avion
În urmă cu 19 secole era inaugurată Columna lui Traian
În urmă cu 19 secole era inaugurată Columna lui Traian
Cui revin treburile casnice și îngrijirea copiilor?
Cui revin treburile casnice și îngrijirea copiilor?
Resturi dintr-un „șobolan negru și mic”, găsite în pâinea din Tokyo
Resturi dintr-un „șobolan negru și mic”, găsite în pâinea din Tokyo
Spaniolii și indigenii sud-americani vor să recupereze marfa de pe galionul San José, considerat „Sfântul Graal” al epavelor
Spaniolii și indigenii sud-americani vor să recupereze marfa de pe galionul San José, considerat „Sfântul Graal” ...
Papa Francisc a criticat armele și contraceptivele
Papa Francisc a criticat armele și contraceptivele
Femeile care vor să rămână însărcinate ar trebui să renunțe la vaping, arată un studiu
Femeile care vor să rămână însărcinate ar trebui să renunțe la vaping, arată un studiu
Păianjenii exotici, tot mai răspândiți în Europa. Specii noi identificate în Marea Britanie
Păianjenii exotici, tot mai răspândiți în Europa. Specii noi identificate în Marea Britanie
Sahara arăta cu totul altfel acum 4.000 de ani, dezvăluie arta rupestră
Sahara arăta cu totul altfel acum 4.000 de ani, dezvăluie arta rupestră